Scurt istoric

În ceea ce priveşte vechimea, afirmăm cu certitudine că satul Cristeşti face parte din categoria celor mai vechi sate din România.

Această afirmaţie se întemeiază pe urme materiale şi pe documente istorice care atestă faptul că satul Cristeşti, deşi a primit acest nume în perioada de început a orânduirii feudale, adică înainte de anul 1300, totuşi acest sat este cu mult mai vechi. Pe multe porţiuni din terenul pe care este aşezat satul Cristeşti, astăzi se află serioase urme materiale ale orânduirii comune primitive din epoca neolitică.

Pe teritoriul satului Cristeşti în straturile superioare ale solului s-au făcut câteva săpături arheologice conduse de Prof. Dumitru Petianu când s-au descoperit fragmente de ceramică simplă şi ornată, ceramică brună şi roşcată, câteva figurine cu chip de animale şi cu un ac de os cu care se coseau pieile de animale. Aceste urme ale populaţiei neolitice de pe teritoriul nostru se află la muzeul oraşului Paşcani, date spre păstrare de Prof. Petianu Dumitru. Pentru prima dată se aminteşte în documentele istorice despre numele satului Cristeşti, în anul 1380 de către domnitorul Petru Muşat, care menţionează într-un document, că satele Cristianeşti şi Timiaşeşti ( aşa s-au numit ele pentru prima dată ) au fost făcute donaţie Mănăstirii Neamţ.

Astăzi, fiind cele două sate vecine - Timişeşti din judeţul Neamţ şi Cristeşti din judeţul Iaşi, ce le desparte apa Moldovei.

In anul 1424, pe data de 14 septembrie, Alexandru cel Bun prin uricul 6939, face donaţie Mănăstirii Neamţului, satele Cristianeşti si Timiaşeşti.

O dovadă grăitoare despre vechimea satului Cristeşti este existenţa bisericii creştine, monument istoric din acest sat, care a fost zidită în anul 1657. Parohia, comunităţii creştine este formată numai din satul Cristeşti, un vechi sat (răzeşeşc), aşezat pe malul stâng al apei Moldova.

După tradiţia locală, după caracteristicile arhitectonice de construcţie, biserica ar fi fost cândva un schit dependent de Mănăstirea Neamţ. Marele domnitor Ştefan cel Mare şi Sfânt îşi aşeza buciumaşii domneşti pe dealurile cele înalte ale Cristianeştilor, după cum povesteşte scriitorul Mihail Sadoveanu în opera Fraţii Jderi. Astăzi, în parohie se găsesc numeroase familii ce poartă numele de Buciumanu, urmaşi ai vechilor buciumaşi domneşti.

Din Cristeşti se bufurcă şoseaua ce duce către ţinutul Neamţului- al Ozanei lui Ion Creangă- plin de însemnate monumente ale trecutului neamului nostru românesc, mai departe spre Bucovina- Ierusalimul Europei - şi spre Basarabia cea zbuciumată, smulsă din trupul României mari.

La restaurarea Bisericii în 1908, s-a găsit o inscripţie în limba slavonă, care a fost descifrată de către istoricul Nicolaie lorga: „ Credinţă at Lumină. Acest lăcaş a fost făcut din Simion, fiul poetului Ioan Tîrziu la 7165 , pe data de 16 aprilie." Deci Biserica este zidită în anul 1657, pe data de 16 aprilie şi are ca ctitor pe Simion Tîrziu.

In virtutea acestei inscripţii, Biserica a fost trecută în lista monumentelor istorice la poziţia 1657.

In cartea Monumentele istorice din Moldova, istoricul Balş îi consacră o pagină, iar în colţul din dreapta a paginii, este anexantă o fotografie a Bisericii. Forma construcţiei arhitectonice a Bisericii pare a fi în stil bizantin; cupola, arcadele, semiarcadele şi arcele în stil bizantin. Deasemeni, în interior are doi stâlpi rotunzi ce face demarcaţia dintre naos şi pronaos. Biserica are formă de cruce, iar zidurile au o grosime de 1,50 metri. De la început, zidurile Bisericii au fost construite dintr-o piatră spongiloasă. în cursul secolului al XlX-lea, domnitorul Mihail Sturza a restaurat Biserica, construind la intrare turnul-clopotniţă care dăinuie până în anul 1991. In anul 1908 i s-au făcut reparaţii capitale când s-a făcut şi pictura murală în interior de pictorul Gheorghe Coman, din Târgu Neamţ.

Biserica a suferit grave stricăciuni în timpul luptelor din războiul din anul 1944. Se vor face unele reparaţii în anul 1949, dar datorită vechimii zidurilor, intemperiilor ale războiului, la 12 august 1964 s-a prăbuşit turnul de pe naos, degradând zidurile de pe naos şi de pe Sfântul Altar.

Biserica a fost refăcută în decursul a trei ani, cu ajutorul credincioşilor care au întâmpinat împreună cu preotul Ioan Podaru, multe dificultăţi din partea autorităţilor ateiste, nemaiputând ca Biserica să-şi recapete înfăţişarea care a avut-o înainte de a se prăbuşi. In locul turlei s-a turnat o boltă de beton peste Sfântul Altar.

ână în anul 1937, parohia Cristeşti avea în componenţa sa, şi satul Hereşti şi era deservită de doi preoţi. în anul 1938, s-a înfiinţat parohia Hereşti, prin deslipirea de la parohia Cristeţi, iar în anul 1956, circa 200 de familii au fost arondate la parohia Hereşti. Primul preot paroh al acestei parohii „ Cuvioasa Parascheva" din comuna Cristeşti a fost Preotul Vasile Manolache care a păstorit până în anul 1973. Al doilea preot paroh a fost Preotul Ioan Dănilă - cel ce a întocmit acest istoric - care s-a transferat ulterior la parohia „ Sfinţii Voievozi" din Cristeşti în anul 1988.

Toţi locuitorii parohiei "Sfinţii Voievozi" din Cristeşti, sunt ortodocşi, rămânând doar 4 ( patru ) familii pe stil vechi în anul 1923-1924, la schimbarea calendarului.

Se cunosc un şir de preoţi care au slujit la această Biserică, demni de amintit fiind : Preotul Vasile Florescu - mort în 1892, Teodor Petianu - trecut la cele veşnice în anul 1926 şi Preotul Ştefan Dumitrescu - decedat în anul 1932.

Din 1933 până în anul 1941 satul Cristeşti a fost păstorit de vrednicul preot Vasile Ştefan care a primit şi funcţia de Consilier Patriarhal, apoi a fost numit preotul capelei Baden-Baden, Germania, ctitoria familiei Sturza - Domn al Moldovei. Din anul 1941 până în anul 1988 va păstori venerabilul preot cărturar Preotul Ioan Podaru.

Acesta a avut o viaţă zbuciumată: a rămas văduv, a crescut copii pe timpul războiului, al foametei, a fost umilit de orânduirea ateistă, târându-1 prin închisorile comuniste pentru că a fost membru al fundaţiei "Arboroasa" din Cernăuţi, loc în care şi-a terminat şi studiile teologice.

Din anul 1988 la Altarul Bisericii Sfinţii Voievozi slujeşte ca Preotul paroh Ioan Dănilă.

Vor începe şirul anilor de renovări... şi consolidări la Biserica parohială, capela cimitirului, casa parohială.

Turnul-clopotniţă care a fost lipit de Biserică în secolul al XlX-lea de Domnitorul Mihail Sturza, s-a dezlipit de corpul Bisericii. In anul 1989 între turn şi corpul Bisericii se găsea o distanţă de cel puţin 25 de centimetrii. Pentru a se evita prăbuşirea turnului s-a hotărât demolarea lui. Se va constata că zidurile erau foarte şubrede şi fară temelie.

La Biserica veche s-au mai adăugat încă 15 metrii de ziduri ca să fie mai încăpătoare, peste care s-a înălţat un turn-clopotniţă. Intrarea în Biserică se face prin pridvorul lipit de corpul Bisericii. Biserica a primit o altă înfaţişare fiind nevoiţi să-i schimbăm acoperişul care va da o înfaţişare mai plăcută ochiului.

Exteriorul Bisericii va fi tencuit ( zugrăvit) cu praf de marmură şi ciment alb de meseriaşii satului: fraţii Chirilă Gheorghe şi Vasile. Noul corp al Bisericii a fost pictat în stil bizantin- frescă de pictorul Olteanu Oprea din Târgovişte.

Pictura din corpul Bisericii vechi a fost renovată. Biserica va fi resfinţită de înalt Preasfinţitul Mitropolit Daniel în 1997.

Cu materialele rezultate din demolarea turnului se va construi o casă socială ( casa de hrămuire ) în curtea Bisericii, necesară vieţii bisericii. In faţa Bisericii se va construi un gard de toată frumuseţea şi o parcare cu un mic ajutor din partea primăriei Cristeşti.

Pe la anul 1900 în cimitirul nou al parohiei s-a ridicat o Bisericuţă ( capelă ), după puterea economică a creştinilor. în această capelă se vor săvârşi toate sfintele slujbe bisericeşti pe tot parcursul timpului de renovare a Bisericii parohiale în urma prăbuşirii acesteia din 1965.

În anul 1990 capela a devenit o adevărată Biserică fiind reconstruită din temelie pictată de acelaşi Olteanu Oprea.

De corpul ei, se va lipi o casă socială ( casă de hrămuire ) de mare folos pentru comunitatea creştină. Capela a fost sfinţită în 1990 de către Presfinţitul Pimen. Capela şi cimitirul sunt înprejmuite cu un gard de beton cu motive florale deosebite.

Casa parohială amplasată între dispensarul uman şi şcoala generală face parte din grupul clădirilor cu o arhitectură unică în parohie. A fost ajutată ca să dăinuie peste generaţii, de multe renovări şi consolidări pusă sub ocrotirea unei Sfinte Troiţe ridicată de o tânără familie, Câtea Dumintru şi Elisabeta.

Toate aceste lucrări au fost efectuate cu "măria sa", poporul - creştini de pe Valea Moldovei, păstrători ai dreptei credinţe. Păstrăm, ocrotim, cinstim lucrarea sfântă adusă peste generaţii de strămoşi, moşii, bunicii şi părinţii noştri. Lăsăm şi noi urmaşilor noştri de credinţă curată ortodoxă cele plantate în pământul sfânt românesc - moldav - cele scumpe neamului nostru românesc: biserica pentru a avea cine ne învăţa, sfinţi şi conduce.

Numele celor care au consfinţit aceste realizări pe plan bisericesc au primit dreptul să fie ctitori, binefăcători, donatori. Pentru păstrarea şi cultivarea bunului simţ de a fi în veci adevăraţi români şi creştini ca să nu-i supărăm pe înaintaşii noştri, am făcut şi noi o mică zestre pentru această instituţie de ordin dumnezeiesc, să rămână în istoria parohieişi a satului nostru.